ANAF începe executările silite: unde verifici dacă ai datorii la stat
ANAF urmează să te execute silit dacă ai datorii la stat și nu reușești să le plătești până la începutul anului viitor. Decizia vine de la ministrul Finanțelor, care vrea să diminueze cumva deficitul bugetar.
Ministerul Finanțelor va cere ANAF să trimită decizii de impunere de plată către cele 11.131 de persoane fizice care au datorii cumulate de peste 14 miliarde de lei. Măsura este, însă, valabilă doar pentru persoanele fizice, nu și pentru cele 500 de companii ale căror datorii sunt de peste 13 miliarde de lei.
Decizia a fost anunțată marți, 5 iunie, de Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor. Deciziile de impnere de plată vor fi trimise până la sfârșitul acestui an și vor trebui plătite până la sfârșitul lunii martie a anului 2019.
Dacă îți achiți datoriile până la sfârșitul acestui an, primești un bonus: o reducere a sumei de plată, a cărei valoare e stabilită în urma analizei structurii datoriei.
„Am vorbit de acest lucru la începutul acestui an când am făcut declaraţia unică şi la acea dată vorbeam de restanţe, de faptul că ANAF nu a trimis în ultimii cinci ani de zile decizii de impunere către anumite categorii de persoane, de contribuabili. Şi atunci e normal ca fiecare să ştie într-un final ce are de dat către stat şi undeva prin toamnă să avem o centralizare a acestor informaţii fiscale pentru care fiecare contribuabil să aibă această imagine. După care e normal, ca şi stat, pentru că ai avut o parte de vină ne-notificând contribuabilul, dar şi contribuabilul trebuia să ştie foarte bine legea şi să plătească faţă de stat, deci undeva la mijloc, să putem propune un mecanism care să încurajeze plata acestor sume în marea lor parte în acest an”, a declarat Eugen Teodorovici.
Ministerul încearcă menținerea deficitului bugetar sub 3%, dar o face întâi pe seama contribuabililor persoane fizice.
Unde verifici ce fel de datorii ai la stat
S-a mai scris despre site-ul ANAF (aici), unde poți să verifici dacă ești pe lista neagră a datornicilor la stat. Această listă de 743 de pagini este publicată pe site-ul ANAF și cuprinde până acum 11.131 de datornici persoane fizice.
În general, aceste datorii sunt restanțe la bugetul de stat, provenite din impozitul pe venit, pensii, șomaj și sănătate (datorii care, în anumite cazuri, se datorează și angajatorilor care nu plătesc la timp sau deloc angajaților contribuțiile la stat). Bineînțeles că cele mai frecvente datorii sunt cele provenite din neplata la timp a amenzilor, a căror valoare crește în timp din cauza penalităților.
Pe listă ești trecut doar dacă ai datorii mai mari de 15.000 de lei, cumulate în ultimii cinci ani. Dacă ministerul nu ia această decizie, statul riscă să piardă acești bani, pentru că prescripția intervine odată la cinci ani.
Dacă până acum nu ai fost anunțat că ești dator, vina îți este aruncată în cârcă și trebuie, pe ultima sută de metri, să faci rost de bani să acoperi deficitul bugetar lăsat de izbeliște de guvernanți. De aceea e bine să verifici periodic acea listă sau să te asiguri că-ți plătești și că îți sunt plătite (de angajator) toate datoriile.